Echipă
DAN MIRCEA CIPARIU

DAN MIRCEA CIPARIU s-a născut la 7 septembrie 1972, în București. Este licențiat al Universității București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, scriitor, jurnalist și manager de proiecte și programe culturale. A debutat în presa literară în 1988 (SLAST), iar editorial, în 1999, cu volumul Hai să ne-ntâlnim pe site sâmbătă seara, editura Libra. În 2007, volumul său de poeme Tsunami, editura Brumar, a primit Premiul Asociației Scriitorilor din București.
În 2020, a primit titlul de doctor în filologie pentru lucrarea „Tipare ale imaginii poetice”, sub coordonarea prof. univ. dr. Silviu Angelescu, la Școala Doctorală a Facultății de Litere, Universitatea din București. A predat cursuri de scriere creativă la Universitățile din Belgrad și Novi Sad, la Muzeul Național al Literaturii Române din București și în programele Centrului Cultural Arad, ale asociațiilor Euro CulturArt, Aluniș Art Center și ale Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER).
În 2022, publică volumul META VERS, cu 7 ilustrații de Mihai Zgondoiu, la Editura Vellant, carte distinsă cu Premiul Special al revistei Ficțiunea OPT M și cu Premiul Național pentru Poezie ”Vasile Voiculescu”.
În 2024, publică volumul Cartușeria, cu 7 ilustrații de Mihai Zgondoiu, Editura Vellant.
FLORIN IARU

FLORIN IARU (Râpă) s-a născut la 24 mai 1954, în București și este unul dintre cei mai cunoscuți poeți ai generației optzeciste. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității din București, în 1978. Profesor la Galați și la Bulbucata, până în 1982, a devenit redactor al Editurii Cartea Românească în anul 1990, iar în perioada 1991-1992 a fost redactor la publicația „Cotidianul”. Scriitorul Florin Iaru își face debutul literar în anul 1962, prin publicarea unor versuri în revista „Luminița”. Devine membru al Cenaclului de luni din anul 1970, sub conducerea lui Nicolae Manolescu. În anul 1981, volumul său „Cîntece de trecut strada” se bucură de succes editorial, iar în 1982 contribuie la scrierea volumului „Aer cu diamante”, alături de Mircea Cărtărescu, Traian T. Coșovei și Ion Stratan. A fost vicepreședintele Uniunii Scriitorilor în perioada 1995-1996. A realizat și a prezentat emisiuni de cultură la postul național de televiziune și la TVR Cultural. Face parte din echipa redacțională a săptămânalului Cațavencii. Alte volume: La cea mai înaltă ficțiune (Cartea Românească, 1984), Înnebunesc și-mi pare rău(Cartea Românească, 1990), Poeme alese (Aula, 2002), Tescani 40238 (volum colectiv, Image, 2000), Povești erotice românești (volum colectiv, Trei, 2007), Prima mea beție(volum colectiv, ART, 2009), Povestiri cu final schimbat (ART, 2013). La Editura Polirom a mai publicat Fraier de București (2011, 2015) și o povestire în volumul colectiv Scriitori la poliție (2016), iar în 2017 volumul „Sânii verzi”. Poemele sale au fost incluse în antologii din Germania, Italia, Anglia, Franța, Spania, Statele Unite, Rusia etc. În 2019, a publicat volumul de poezie „Jos realitatea!”, Editura Paralela 45, volum care a primit Premiul AgentiadeCarte.ro. În străinătate a publicat volumul Die grünen Brüste, traducere de Manuela Klenke, la editura „danube books”.
ANAMARIA SPĂTARU

ANAMARIA SPĂTARU este în colectivul Radio România din anul 2000. A obținut licența în jurnalism la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și are un master în antropologie culturală și dezvoltare comunitară la Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București. A colaborat cu materiale culturale la mai multe posturi precum: Radio România Actualitați, Radio România Internațional, Radio România Tineret și de mai mulți ani face parte din echipa postului Radio România Cultural în calitate de realizator de emisiuni. Fluxurile la care contribuie constant în această perioadă sunt „Născut în România”, „Ascultă Vocile de Azi”, „Poezie Românească”, GPS Cultural, Orașul vorbește etc. In anul 2018 a coordonat campania „Centenarul meu”, în anul 2019 campania „30 de ani de Libertate”, în 2020 campania #acasă. A coordonat activitatea de PR a mai multor turnee naționale de muzică clasică precum Pianul călător, Vioara Lui Enescu, Flautul de Aur. Colaborează cu echipa Gaudeamus pentru promovarea târgului și organizarea unor evenimente în cadrul acestuia. A publicat interviuri în: Revista Cultura, Revista Euphonia, România Liberă, Adevărul, agentiadecarte.ro.
Este producător al evenimentelor culturale Gala Tinerilor Scriitori şi Maratonul de poezie si jazz încă de la primele ediţii.
ANA DANIELA SULTANA

ANA DANIELA SULTANA este curatoare și publicistă, absolventă a Universității a de Artă Aplicată din Viena. Publică articole în revista ARTA, Orizonturi Culturale Italo-Române și pe agentiadecarte.ro. Colaborează cu instituții precum CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, Centrul Cultural Internațional de la Cracovia, ICR Istanbul, ICR Viena, ICR Veneția, Forumul Cultural Austriac București, Muzeul Municipiului București, Muzeul Național al Literaturii Române din București, Muzeul de Artă din Timișoara, Kunsthalle Feldbach, Aluniș Art Center și cu numeroase galerii de artă contemporană.
TUDOR VOICU

TUDOR VOICU (n. 29 aprilie 1988, București) este editor coordonator AgențiadecArte.ro, redactor InfoART și autor al volumului de poezii ”sticle goale fiare vechi” (Editura Tracus Arte, 2016). A publicat poezii, cronici de carte și teatru, interviuri și reportaje în mai multe antologii, publicații online și tipărite. A susținut lecturi publice în cadrul unor evenimente precum ”Festivalul Internațional de Poezie București”; ”Festivalul Națiunilor Centenare de la București – PoetArt 100”; ”Festivalul Strada de C’Arte”; ”Maratonul de Poezie Online”; ”Maratonul de Poezie și Jazz” etc. I s-au tradus poezii în limbile engleză, franceză și arabă. Este licențiat în Științele Comunicării (Universitatea din București, Facultatea de Litere), membru Direcția 9, UZPR și operascrisă.ro. În 2025, publică volumul de poezie “dărâmături”, Editura Tracus Arte.
