Campionatul de Creativitate 3 – lecția despre cod și curajul de a rescrie poezia
„Campionatul de Creativitate” continuă seria celor zece ateliere de scriere și lectură creativă destinate liceenilor bucureșteni pasionați de literatură, ateliere coordonate de Florin Iaru și Dan Mircea Cipariu. Proiectul urmărește formarea gândirii poetice, a spiritului critic și a libertății de expresie prin exerciții de lectură, analiză și improvizație.
În urma acestor ateliere, cinci echipe creative de liceeni vor fi selectate pentru finala “Campionatului de Creativitate”, fiecare având un „căpitan nejucător” – Ioana Crăciunescu, Gabriela Toma, Dan Mircea Cipariu, Florin Iaru și Cosmin Perța. Juriul format din Ioana Nicolaie, Dan Pleșa și Bogdan O. Popescu va acorda premii în valoare totală de 15.000 lei.
Finala și Gala Laureaților vor fi acompaniate de trupa Mike Godoroja & Blue Spirit, iar poemele finaliste vor fi publicate pe www.campionatuldecreativitate.ro, www.agentiadecarte.ro, www.noapteadepoezie.ro și www.atelieruldepovești.ro.
Proiectul este organizat de Asociația Euro CulturArt, în parteneriat cu CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, Muzeul Național al Literaturii Române din București și este co-finanțat de AFCN – Administrația Fondului Cultural Național. Co-producător: Radio România Cultural.
„Campionatul de Creativitate” a continuat, în mediul online, cu cel de-al treilea atelier coordonat de Dan Mircea Cipariu și Florin Iaru, o întâlnire dedicată autenticității și curajului de a rescrie poezia. Vocea poetică, ritmul și sensul au fost repuse în joc ca forme de cunoaștere și libertate. A fost o seară a redescoperirii — tinerii autori și-au confruntat propriile cuvinte, și-au ascultat respirația textului și au învățat că autenticitatea poate fi cel mai puternic instrument al expresiei poetice.
Atelierul a fost deschis Dan Mircea Cipariu: „Per ansamblu, sunt mulțumit spre foarte mulțumit de ele, dar cârcoteala mea m-a învins și o să vă mai spunem niște mici secrete, pentru că ideea noastră este ca atunci când ajungeți în campionat să aveți deja niște trucuri care să vă facă foarte, foarte buni.”
Florin Iaru a completat: „Nu există poet, oricât de talentat ar fi, care să nu citească și alți poeți și să învețe sau să se inspire de la ei. Noi trăim pe familii poetice, nu suntem monade rătăcitoare. Există direcții care reunesc poeți, o genealogie subtilă a limbajului.”
Atelierul a fost o demonstrație de lectură vie. Textele au fost citite, întoarse pe toate fețele, rescrise pe loc. Ștefan Matei Marinescu a surprins prin poemul „Lecția despre cod”, o parafrază la Nichita Stănescu, transpusă în limbaj informatic.

Lecția despre cod
Se ia o bucată de cod,
Nimic mirositor, doar c++,
se trunchiază cu tăișul atotnecunoașterii
un șir de caractere
se divide ucigător
până rămân pepite din numere
de la 0 la 1, codul perfect,
Dumnezeul binar.
După aceea se închină de nenumărate ori
la scriptul angelic, cu o mână pe tastatură
și cu un deget în dreptul procesorului,
INRI e RAM, amin.
După aceea, brusc, pe colț de ecran,
se fărâmă iluzii,
undefined behavior.
Toți, dar absolut toți vor arhiva exaltările,
umile extensii în .zip ori .rar, din ce în ce mai rar.
Eroare.
Ștefan Matei Marinescu
Dan Mircea Cipariu „E o rescriere care reformează textul, îi dă o nouă identitate. Nu parazitează originalul, ci îi adaugă o viață proprie.”
„Rima, în secolul XXI, trebuie să fie stăpânită la perfecție. Nu trebuie să fie mai importantă decât versul. Când rima e forțată, textul devine o vitrină de metafore frumoase, dar fără sens”, a explicat Florin Iaru.
Au urmat lecturile Andrei Luță, Mariei Sînziana Florea, Ioanei Vasilescu, Angelei Gabriela Neacșu, Marei Marinescu și ale altor tineri care au propus poezie contemporană, lucidă, uneori ironică. Discuțiile s-au legat de limbajului poetic și de libertatea expresiei.
„Ambiția unui poet este să tulbure, în primul rând prin ceea ce spune, și în al doilea rând prin cum spune. Când spui adevărul, aproape că îți vine să roșești. Dar când spui adevărul, celălalt îl simte”, a spus Florin Iaru.
Angela Gabriela Neacșu a prezentat un text despre oglindă, care „păstrează contururi subțiri, ca o respirație pe sticlă”. Dan Mircea Cipariu a remarcat: „Păstrați imaginile și tăiați retorica. Poezia nu e discurs, ci revelație.”
Un moment memorabil a fost lectura poemului „Toamna digitală”, semnat de Angi Neacșu:
„Mi-e teamă că n-am să te mai văd online, că îți vei schimba statusul în invizibil și că în locul tău va apărea o reclamă.”
„E modern, e viu, e exact cum gândiți voi”, a spus Dan Mircea Cipariu. „Asta e poezia care respiră în ritmul de azi.”
Seara s-a încheiat cu poemele Marei Marinescu, care au adus imagini insolite și proaspete. „E foarte frumos când ieși din propria persoană și devii altcineva”, a comentat Florin Iaru. „Brusc, lumea din jur se schimbă și poezia respiră din altă perspectivă.”
Crusta
Orașul avea o singură casă
În jur, două bălți
(poate trei)
cartiere.
Prin uleiul irizat
Metropola milimetrică
încă respiră.
Casa avea o singură încăpere,
în încăpere un turn.
Doar vârful lui mai poate
sparge bula, odată cu micul univers
al crustei citadine
pe când adulții nedumeriți și superbi
trec prin fața casei
fără să intre.
Orașul avea o singură casă
Și în casă era înnorat.
Mara Marinescu
„Campionatul de creativitate 3” a fost, astfel, o lecție despre cum vocea, ritmul și sensul poetic pot fi reconfigurate de generația care scrie cu aceeași ușurință în carnețel și pe ecran. „Peste câteva zile vom publica textele pe site, grupate pe echipe. Vreau doar să vă gândiți la un nume pentru echipa voastră — ceva paradoxal, jucăuș, cum ar fi Lumină de la frigider”, a încheiat Dan Mircea Cipariu.
Tudor VOICUProiectul „Campionatul de Creativitate” nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
